Petro Vaselo

Cum te plimbi prin centrul judetului Timis, la un moment dat, dai de o zona impanzita de o vie minunata, Recas. La 6 km de oras, langa un sat pitoresc, rasare o crama noua pe un pamant vechi in de-ale vinului, crama Petro Vaselo, denumita dupa salasuirea care o gazduieste. Crama cultiva 42 hectare cu vita de vie, cea mai veche vie pe rod datand din anul 2005, iar cea mai tanara din anul 2009.
Petro Vaselo este o vie certificata biologic unde strugurii, odata ajunsi in pivnita, trec prin doua selectii manuale pentru a indeparta orice manunchi considerat impropriu. De-a lungul procesului de productie vinul este tratat in absenta oricarui contact cu oxigenul; acest lucru le permite sa ajunga la sfarsitul fermentatiei fara a adauga nici un fel de antioxidant.
Tot la Petro Vaselo se produce, posibil, cel mai scump vin tanar din Romania, PV Gran Cru - un cupaj din Cabernet Sauvignon si Merlot. Vinul este produs printr-un proces de micro-vinificatie (volumul de lucru este dublu), adus la o maturitate finolica avansata, din struguri culesi manual, in mijlocul lunii noiembrie (deci foarte tarziu) din cea mai buna vie a podgoriei. Strugurii sunt apoi atent selectionati, tot manual, iar vinul, nefiltrat, este fermentat in butoaie de stejar si de salcam frantuzesc.










