Crama Ferdi – o pasiune care transcende meșteșugul și se transformă în artă. Așa a luat naștere această cramă care, deși relativ tânără, are rădăcini adânci în dorința de a măiestri vinul. Crama Ferdi reprezintă, în totalitate, viziunea și conceptul proprietarului și vinificatorului cramei, Fernando Mihăilescu, cel care și-a asumat provocarea creării vinurilor într-un stil personal dar după metoda tradițională; ulterior alăturându-i-se în acest demers îndrăzneț și fiul său, Paul Mihăilescu.

În urmă cu câțiva ani ne făceam, timid, loc în zona Tohani. Prioritatea noastră a fost, întotdeauna, atingerea excelenței în producția de vinuri, știind că vinul de calitate își are obârșia în vie. Ca urmare, după un atent proces de îngrijire a viei, începem selecția pe fiecare butuc în parte iar, la final, recoltăm manual în lădițe, în vederea obținerii unor struguri de primă clasă. Sistemul de vinificație este unul de perspectivă îndelungată, având în vedere că vinurile roșii sunt maturate, de la 1 la 2 ani, în barrique-uri de stejar.

Principiul nostru «less is more» se observă începând cu intervenția minimă în procesul de vinifcație, vinurile transmițând adevărata esență a terroir-ului din care provin, și finalizând cu denumirile acestora, care au legătură cu memoria afectivă a făuritorului lor. Vinurile Cramei Ferdi se disting prin naturalețe, consistență, aciditate și eleganță. Utilizarea metodei tradiționale de făcut vinul are ca rezultat o gamă de vinuri echilibrate și rafinate.

Crama Ferdi White Queen Editie Limitata 2024 0.75L Vin Alb Sec
Crama Ferdi White Queen Editie Limitata 2024 0.75L Crama Ferdi White Queen Ediție Limitată 2024 este un vin alb dedicat celor care apreciază eleganța și rafinamentul unei etichete speciale. Cu un...
110,00 Lei
Crama Ferdi Lady Black Ediţie Limitată 2024 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Lady Black Ediţie Limitată 2024 0.75L Feteasca Neagră este soiul românesc tradițional, fiind unul dintre cele mai apreciate la crama noastră, datorită complexității și aromelor sale...
120,00 Lei
Crama Ferdi Madame S Fume Ediţie Limitată 2023 0.75L Vin Alb Sec
Crama Ferdi Madame S Fume Ediţie Limitată 2023 0.75L Madame S. Fumé 2023 este un Sauvignon Blanc care a petrecut 6 luni în barrique-uri de stejar francez. Fumé-ul oferă un echilibru armonios între...
110,00 Lei
Crama Ferdi Red King Ediţie Limitată 2022 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Red King Ediţie Limitată 2022 0.75L Un Cabernet Sauvignon îndrăzneț și robust. Gustul dominant este cel de coacăze, prune și o notă de cireșe negre. De asemenea, vinul prezintă note de...
170,00 Lei
Crama Ferdi Cuvée Francisc Ediţie Limitată 2023 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Cuvée Francisc Ediţie Limitată 2023 0.75L Crama Ferdi Cuvée Francisc Ediție Limitată 2023 este un vin cu o identitate aparte, potrivit pentru cei care apreciază vinurile cu personalitate...
120,00 Lei
Crama Ferdi Rose Cosmina 2025 0.75L Vin Roze Sec
Crama Ferdi Rose Cosmina 2025 0.75L Un cupaj din Shiraz, Malbec și Blaufränkisch, fiind un vin expresiv, echilibrat și plin de caracter, îmbinând structura și notele fructate ale Malbecului cu...
65,00 Lei
Crama Ferdi Mister S Legend 2022 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Mister S Legend 2022 0.75L Un Shiraz consacrat al Cramei Ferdi pentru caracteristicile sale robuste, aromele intense și versatilitatea sa. Notele bogate de mure și afine sunt completate...
170,00 Lei
Crama Ferdi Madame S Ediţie Limitată 2025.75L Vin Alb Sec
Crama Ferdi Madame S Ediţie Limitată 2025 0.75L Crama Ferdi Madame S. Ediție Limitată este un vin alb sec, realizat din 100% Sauvignon Blanc, în regiunea viticolă Dealu Mare, România. Creat în stilul...
75,00 Lei
Crama Ferdi Mister M Legend 2022 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Mister M Legend 2022 0.75L Merlot,roșu sec, 18 luni baric Crama Ferdi Mister M. Legend 2022 este un vin roșu sec premium, produs în Dealu Mare, România, care pune în valoare eleganța și...
170,00 Lei
Crama Ferdi Mister S Editie Limitata 2023 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Mister S Editie Limitata 2023 0.75L Un vin roșu sec intens și sofisticat, creat pentru iubitorii de vinuri expresive și memorabile. Obținut din struguri Shiraz din renumita regiune Dealu...
120,00 Lei
Crama Ferdi Cuvee Unchiu Puiu 2024 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Cuvee Unchiu Puiu 2024 0.75L Crama Ferdi Cuvée Unchiu Puiu 2024 este un vin cu o identitate distinctă, potrivit pentru momentele în care vrei să te bucuri de o experiență autentică sau să...
85,00 Lei
Crama Ferdi Cuvee Alexandra Ediție Limitată 2025 0.75L Vin Alb Sec
Crama Ferdi Cuvee Alexandra Ediție Limitată 2025 0.75L Cuvée Alexandra Ediție Limitată – Alb Sec un vin alb elegant și expresiv, realizat dintr-un cupaj de Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc,...
79,00 Lei
Crama Ferdi Cuvee Fario 2022 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Cuvee Fario 2022 0.75L Cupajul din Shiraz, Cabernet Franc și Merlot este un vin de colecție, de culoare intens rubinie, semnat de proprietarul și vinificatorul cramei. Gustul este unul...
290,00 Lei
Crama Ferdi Senor Mb 2022 0.75L Vin Rosu Sec
Crama Ferdi Senor Mb 2022 0.75L Cu speranță și mândrie în suflete lansăm prima ediție a soiului nostru Malbec care, este o întrupare a rafinamentului dar și a forței unui vin, născut pe colinele...
196,62 Lei