Pietroasele este un areal încărcat de istorie, de legendă, de mister, celebră în România – și nu numai – pentru o comoară reală, cunoscută sub numele “Cloșca cu puii de aur”, dar și pentru vinurile sale.

Pe teritoriul podgoriei de la Pietroasa, s-au găsit mărturii arheologice care probează că viticultura și vinificația au un trecut istoric îndepărtat.

Ținând seama de condițiile de maximă favorabilitate a culturii viței de vie, în anul 376 e.n. – când regele vizigot Athanaric a ascuns comoara „Cloșca cu puii de aur” la Pietroasa, un alt tezaur – viile – erau prezente pe dealurile insorite din zona, unde au continuat să își creeze un excelent renume.

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa – filială a U.S.A.M.V. București din anul 2005, renumit centru viticol, face parte, teritorial, din podgoria Dealu Mare, dar, se deosebește net de restul podgoriei prin condițiile de climă și sol și prin calitatea vinurilor.

Staţiunea de Cercetare Pietroasa a fost înfiinţată în anul 1893, după atacul dezastruos al filoxerei şi a fost prima unitate de acest fel din România.

Înfiinţată ca „Pepiniera Pietroasa”, a îndeplinit rolul de „vie model şi experimentală pentru cultura viţei de vie şi fabricarea vinului” fiind amplasată în mijlocul uneia din cele mai mari podgorii ale ţării – Dealu Mare.

De aici au radiat continuu soluţii şi metode noi de producere a materialului săditor viticol, de alegere a soiurilor, de înfiinţare a plantaţiilor, de cultivare a viilor, preluate cu multă încredere de viticultori.

Între anii 1893-1895, la Pietroasa s-a înființat, pe suprafața de 10 ha, o colecție de 737 de soiuri cu viță de vie pentru struguri de masă și vin, aduse de pe toate continentele.

Începând cu 1894 a intrat în funcțiune școala de altoitori din cadrul Pepinierei Pietroasa.

În anul 1924, a fost înființată Stațiunea Viticolă și Oenologica Pietroasa instituție cu caracter științific și de propagandă, menită a intreprinde cercetări pentru rezolvarea problemelor ridicate de viticultură din zonă. În cadrul unității a fost înființată o școală de ucenici agricoli pentru formarea de viticultori practicieni, iar în 1932 a fost creată prima şcoală specială de pivniceri din ţară.

În anul 1928 Stațiunea viticolă și oenologică a preluat denumirea de „Via Experimentală Pietroasa”.

„Via Experimentală Pietroasa”, a fost prima unitate viticolă din țară în care au fost organizate experiențe sistematice privind comportarea soiurilor de viță de vie roditoare și de portaltoi, aplicarea tăierilor în uscat, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor.

Profesorul Gherasim Constantinescu, unul din primii conducători ai acestei unități, afirma: „Pietroasa se poate considera, fără tăgadă, ca fiind leagănul științei viticole românești. Menirea ei a fost să redea viața podgoriilor și să fructifice eforturile delenilor valorificând prin plantații de vii dealurile subcarpatice pe care vița de vie le ocupă de milenii, având întâietate față de toate plantele de cultură”.

În anul 1958 Via Experimentală Pietroasa devine Stațiunea Experimentală Viticolă Pietroasa.

Primele plantaţii experimentale şi de încercare cu distanţe mari şi forme înalte de conducere, care au stat la baza conceptului de viticultură intensivă promovat în ţară începând din anii 1960 – 1970 au fost înființate la Pietroasa.

În 1972 a devenit una dintre stațiunile Institutului de Cercetări Horti-Viticole, apoi ale Institutului de Viticultură și Vinificație de la Valea Călugărească, iar în anul 2005 reintră în subordonarea Universității de Stiinte Agricole și Medicină Veterinară – București, ca filială a acesteia.

Suprafaţa statiunii s-a diminuat ca urmare a retrocedarilor efectuate, de la 512 ha în 2003 la 203,38 ha în anul 2014.

Un alt moment important în istoria stațiunii a avut loc în anul 2019, când Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa s-a unit cu Pepiniera Istrița și au format astfel: Staţiunea Didactică de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Pomicultură Pietroasa – Istrița.

Pietroasa, un loc binecuvântat de Dumnezeu, o dată pentru istoria sa şi a doua oară pentru vinurile sale, pare să aibă destinul unei comori: aşteaptă răbdătoare să fie descoperită şi redescoperită de fiecare dintre noi.

Pietroasa Veche Tamaioasa Romaneasca Vin Alb Dulce Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Tamaioasa Romaneasca Vin Alb Dulce Bag in Box 10L Vinul emblema al Centrului Viticol Pietroasa. Vinul tanar are o aroma complexa, de flori de tei si flori de camp, busuioc,...
166,54 Lei
Pietroasa Veche Tamaioasa Romaneasca Vin Alb Dulce Bag in Box 5L Bag in Box 5L
Vinul emblema al Centrului Viticol Pietroasa. Vinul tanar are o aroma complexa, de flori de tei si flori de camp, busuioc, trandafir si fan proaspat cosit. Prin maturare la vas de lemn culoarea se...
Pietroasa Veche Feteasca Neagra Rosu Demisec Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Feteasca Neagra Rosu Demisec Bag in Box 10L Soi ancestral autohton ce ofera vinuri puternice cu multa vigoare si personalitate. La tinerete, vinurile au culoare porfiriu intensa,...
151,94 Lei
Pietroasa Veche Feteasca Neagra Rosu Demisec Bag in Box 5L Bag in Box 5L
Soi ancestral autohton ce ofera vinuri puternice cu multa vigoare si personalitate. La tinerete, vinurile au culoare porfiriu intensa, parfum de violete si aroma de fructe rosii, mure si prune...
74,38 Lei
Pietroasa Veche Rielsing Italian Vin Alb Demisec Bag in Box 5L Bag in Box 5L
Pietroasa Veche Vin Alb Sec prezintă corpolență și echilibru gustativ, usor și plăcute la gust, cu o aromă specifică ce dă o notă de rusticitate. Prin păstrare, mai ales vinurile obținute în anii...
66,55 Lei
Pietroasa Veche Busuiaca de Bohotin Rose Sec Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Busuiaca de Bohotin Rose Sec Bag in Box 10L Soi cu areal restrâns de cultivare, Pietroasa fiind binecuvântată din acest punct de vedere. Vinurile se caracterizează prin trei...
151,94 Lei
Pietroasa Research & Innovation Tămâioasă Românească Sec 0.75L Vin Alb Sec
Pietroasa Research & Innovation Tămâioasă Românească Sec 0.75L Pietroasa Veche Tămâioasă Românească este un vin extractiv, cu arome calde de fructe tropicale şi un postgust de grapefruit...
32,53 Lei
Pietroasa Veche Rieslin Italian Vin Alb Demisec Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Rieslin Italian Vin Alb Demisec Bag in Box 10L Pietroasa Veche Riesling Italian Demisec este bţinut din soiul specific est-european cunoscut la noi ca Riesling italian şi foarte...
151,94 Lei
Pietroasa Research & Innovation Busuioacă de Bohotin Dulce 0.75L Vin Roze Dulce
Pietroasa Research & Innovation Busuioacă de Bohotin Dulce 0.75L Pietroasa Veche Busuioacă de Bohotin Dulce este un vin rose cu nuanțe somonii deschise, intens condimentat (busuioc, cuişoare,...
32,53 Lei
Pietroasa Veche Fetească Regală Sec Bag In Box 5L Bag in Box 5L
Pietroasa Veche Fetească Regală Sec Bag In Box 5L Vinificat din struguri de Fetească regală recoltați la mijloc de Septembrie, fermentat la o temperatură controlată de 13-15ºC cu o scurtă...
66,55 Lei
Pietroasa Veche Vinoteca Tamaioasa Romaneasca Dulce 1990 0.75L Vinuri Vinoteca
Pietroasa Veche Vinoteca Tamaioasa Romaneasca Dulce 1990 0.75L Pietroasa Veche Vinoteca Tamaioasa Romaneasca Dulce este vinul emblemă al Centrului Viticol Pietroasa. Vinul tânăr are o aromă...
446,12 Lei
Pietroasa Veche Editie Limitata Tamaioasa Romaneasca Alb Demidulce Bag in Box 5L Bag in Box 5L
Soi 100% Tămâioasă Românească Tip Vin alb demidulce Descriere Acest vin alb demidulce din Tămâioasă Românească captivează simțurile și evocă esența verii românești, oferind o experiență senzorială...
87,23 Lei
Pietroasa Veche Editie Limitata Cupaj Alb Bag in Box 10L Bag in Box 10L
1. Cupaj Alb Pietroasa 2023 - Bag-in-Box Compoziție: Fetească Albă, Riesling Italian, Tămâioasă Românească Regiune Pietroasa, România Acest cupaj alb elegant aduce împreună trei soiuri autohtone...
166,54 Lei
Pietroasa Research & Innovation Vin Alb Aromat Sec 0.75L Vin Alb Sec
Pietroasa Research & Innovation Vin Alb Aromat Sec 0.75L Compoziţie: Obţinut 100% din soiul Alb Aromat, un soi semiaromat omologat în 1999 la Staţiunea de Cercetare Pietroasa. Tehnologie:...
32,53 Lei
Pietroasa Veche Editie Limitata Tamaioasa Romaneasca Alb Demidulce Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Soi 100% Tămâioasă Românească Tip Vin alb demidulce Descriere Acest vin alb demidulce din Tămâioasă Românească captivează simțurile și evocă esența verii românești, oferind o experiență senzorială...
166,54 Lei
Pietroasa Research & Innovation Cabernet Sauvignon 0.75L Vin Rosu Sec
Pietroasa Research & Innovation Cabernet Sauvignon 0.75L Soi cu areal restrâns de cultivare, Pietroasa fiind binecuvântată din acest punct de vedere. Vinurile se caracterizează prin trei însușiri...
34,56 Lei
Pietroasa Research & Innovation Tămâioasă Românească Grasă de Cotnari Demidulce 0.75L Vin Alb Demidulce
Pietroasa Research & Innovation Tămâioasă Românească Grasă de Cotnari Demidulce 0.75L Compoziţie: Obţinut din 85% Tămâioasă românească şi 15% Grasă de Cotnari, ambele soiuri specifice arealului...
32,53 Lei
Pietroasa Veche Editie Limitata Rose Sec Bag in Box 5L Bag in Box 5L
Compoziție Cabernet Sauvignon Merlot Pinot Noir Busuioacă Tip Vin roze sec Descriere Acest vin roze sec reprezintă o îmbinare armonioasă între soiuri internaționale renumite și farmecul autohton al...
87,23 Lei
Pietroasa Research & Innovation Busuioacă de Bohotin Sec 0.75L Vin Alb Sec
Pietroasa Research & Innovation Busuioacă de Bohotin Sec 0.75L Pietroasa Veche Busuioacă de Bohotin Sec este un vin rose elegant şi prin culoare şi prin senzaţiile olfacto-gustative florale şi...
32,53 Lei
Pietroasa Veche Editie Limitata Tamaioasa Romaneasca Alb Sec Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Editie Limitata Tamaioasa Romaneasca Alb Sec Bag in Box 10L Acest vin alb sec din Tămâioasă Românească surprinde esența rafinată a unuia dintre cele mai apreciate soiuri autohtone,...
Pietroasa Veche Editie Limitata Rose Sec Bag in Box 10L Bag in Box 10L
Compoziție Cabernet Sauvignon Merlot Pinot Noir Busuioacă Tip Vin roze sec Descriere Acest vin roze sec reprezintă o îmbinare armonioasă între soiuri internaționale renumite și farmecul autohton al...
166,54 Lei
Pietroasa Veche Fetească Regală Sec Bag In Box 10L Bag in Box 10L
Pietroasa Veche Fetească Regală Sec Bag In Box 10L Vinificat din struguri de Fetească regală recoltați la mijloc de Septembrie, fermentat la o temperatură controlată de 13-15ºC cu o scurtă...
151,94 Lei
Pietroasa Selection Fetească Albă 29 Bl Sec 0.75L Vin Alb Sec
Pietroasa Selection Fetească Albă 29 Bl Sec 0.75L Obținut din clona 29 Bl, omologată în anul 2006 la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, acest vin...
45,76 Lei
Pietroasa Veche Vinoteca Tamaioasa Romaneasca Dulce 1969 0.75L Vinuri Vinoteca
Pietroasa Veche Vinoteca Tamaioasa Romaneasca Dulce 1969 0.75L Dulce, aromat, vin dens, uleios, „esenta” din recolta exceptionala, culoare chihlimbarie cu inflexiuni pronuntate de portocaliu,...
578,32 Lei