Jidvei Grigorescu Pinot Noir & Cabernet Sauvignon 0.75L
Detalii
Ce spun clientii
Descriere
Jidvei Grigorescu Pinot Noir & Cabernet Sauvignon 0.75L
Picturile lui Grigorescu surprind prin firescul și expresivitatea lor, prin armonia culorilor și a luminii, prin originalitatea ilustrării specificului național. Toate acestea ne-au inspirat în crearea unei game care îi poartă numele și reunește vinuri delicate, care încântă prin compoziția lor armonioasă și prin prospețime. Etichetele acestor vinuri reproduc unele dintre tablourile celebre ale marelui pictor român.
Grigorescu Roșu, un cupaj între Pinot Noir și Cabernet Sauvignon, de culoare roșu rubiniu, cu reflexii violet, se deschide olfactiv cu note intense de fructe roșii și negre – cireșe, coacăze negre și prune coapte – și cu accente delicate de piper negru și lemn dulce. Gustul este plin, echilibrat, cu arome de fructe negre și ciocolată, învăluite într-o structură mătăsoasă de tanini care îi imprimă un postgust lung și persistent.
Informații tehnice:
Alcool: 12.5 %
Palier de gust: demisec
Zaharuri reziduale: 7 g/L
Aciditate totală: 5.8 g/L
Notă degustare:
Aspect, culoare: limpede, roșu rubiniu cu reflexii violet.
Miros: intens, note de cireșe, coacăze negre, piper negru și lemn dulce.
Gust: echilibrat, corp mediu, arome de fructe negre și ciocolată.
Inspirat de grația firească a tabloului „Nimfă în iarbă”, Grigorescu Roșu dezvăluie o armonie plină de viață. Acest cupaj de Pinot Noir și Cabernet Sauvignon se deschide cu arome intense de cireșe, coacăze negre, prune coapte și ciocolată, învăluite într-o structură mătăsoasă de tanini, cu accente de piper negru și lemn dulce.
O gamă prietenoasă, cu o poveste bogată și cu o calitate recunoscută: vinurile sale au adunat de-a lungul timpului peste 100 de medalii la concursuri naționale și internaționale. Fiecare sticlă Grigorescu este o întâlnire cu bucuria autentică a vinului.
Cultura și arta sunt firul care ne leagă de rădăcini și ne inspiră să privim cu încredere spre viitor. Gama Grigorescu este un gest de respect față de valorile care ne modelează identitatea.
Expresivitatea picturilor lui Nicolae Grigorescu ne-a inspirat în crearea unei game care îi poartă numele, iar etichetele vinurilor reproduc unele dintre tablourile celebre ale marelui pictor român. Gama Grigorescu, parte din viața iubitorilor de vin din România de mai bine de două decenii, reunește vinuri care încântă prin compoziția lor armonioasă și prospețimea tipică Transilvaniei.
Colecția Grigorescu este o gamă cu suflet și tradiție, care aduce împreună două pasiuni care ne caracterizează profund: dragostea pentru vin și dragostea pentru frumos.
