Alira Feteasca Neagra 0.75L
Detalii
Ce spun clientii
Descriere
Vizual: Culoare rubinie, intensitate medie
Gustativ: În gust predomină notele de prune, vișine, cireșe, mure și prune roșii, toate acestea având un caracter bine copt, alături de note de vanilie, eucalipt și lemn dulce, armonios integrate în urma maturării la barrique și a trecerii timpului. Taninurile sunt coapte, delicate, vinul având o structură elegantă și rotundă, fiind plăcut și ușor de băut. În ciuda faptului că este sec, vinul lasă senzația unei dulceți naturale, semn al bunei vinificări și a grijii cu care a fost măiestrit și a modului în care s-au integrat și hidrolizat taninurile.
Olfactiv: Note de prune uscate, vișine supracoapte, cireșe amare și mure, acompaniate de note de vanilie, lemn dulce și eucalipt.
Asocieri Culinare: Vinul poate acompania deopotrivă preparate sofisticate, precum fois gras, biftec tartar, diverse terine sau aperitive, precum și o multitudine de produse tradiționale românești care nu au un gust pregnant.
Vinificație: Strugurii au fost culeși manual, iar fermentarea a avut loc în tancuri de inox speciale pentru fermentarea și macerarea vinurilor roșii, tancuri de ultimă generație prevazute cu pompe automate de recirculare a lichidului, precum și în tancuri rotative (de tip ROTO), unde are loc o macerare mai intensă. S-a aplicat metoda "macerării la rece" timp de 5-8 zile, după care fermentarea a avut loc la temperatura de 24-25℃, timp de 8-10 zile. Ulterior, vinul a fost maturat în barrique-uri din stejar franțuzesc aflate la a 2-a si a 3-a trecere timp de 18 luni.